Canicula dezgheaţă afaceri de sezon. Câştigurile înregistrate de producătorii de bere sau îngheţată

Canicula dezgheaţă afaceri de sezon. Câştigurile înregistrate de producătorii de bere sau îngheţată

Când România se topeşte la soare, pentru comercianţii de îngheţată curge profitul. „Mă plimb cu părinţi, vrem o înghețată. Preferata mea e cea de vanilie. Şi de căpşuni”, spune Matei.

Într-o zi caniculară de weekend, un singur comerciant vinde în jur de 2.200 de înghetate. Adică vreo 200 de kilograme. Şi cum o cupă costă în jur de 9 lei, asta înseamnă încasări zilnice de 20 mii lei.

„Pe timpul verii evident vânzările cresc mult mai mult decât în celelalte sezoane, poate chiar cu de zece ori mai mult decât iarna. Anul trecut cifra noastră de afaceri a fost peste 2 milioane de lei”, spune Ştefan Dumitru, asociat la o gelaterie. „În 2010 ne uitam undeva la 90 – 100 de producători de înghețată locală, în 2021 sunt peste 200”, a declarat Dragoş Panait, consultant HORECA.

Şi pentru patronii restaurantelor urmează o perioadă profitabilă. Deja relaxarea restricţiilor se simte în vânzări. „La nivel de vânzări pot spune că luna iunie a înregistrat o creștere de 40% a băuturilor răcoritoare raportându-ne la luna precedentă”, mai spune Dragoş Panait. „Pe timpul iernii au fost cam închise resturantele, cel puţin la interior. Clar sunt mult mai mari”, a declarat Răzvan Şerban, directorul unui restaurant.

Anual, un român consumă 190 de litri de băuturi cu bule, fie că e vorba de apă minerală, suc sau bere, arată statisticile. „Consumul de bere depinde într-o mare măsura și de evolutia meteorologică. Până acum vremea nu a fost cu noi, dar speranța rămâne ca de aici încolo să avem o vară normală”, a declarat Julia Leferman, director general Asociaţia „Berarii României”.

România se află pe locul opt în topul celor mai mari producători de bere din Uniunea Europeană, cu 1,7 miliarde de litri anual.

Publicat in https://observatornews.ro/economic/canicula-dezgheata-afaceri-de-sezon-castigurile-inregistrate-de-producatorii-de-bere-sau-inghetata-426245.html

Hai sa vorbim
1
Buna,
Cu ce te putem ajuta?