Reprezentant turism balneoclimateric: Vom avea nevoie de cel puțin trei ani, de la o relaxare totală, pentru a ne reveni

Reprezentant turism balneoclimateric: Vom avea nevoie de cel puțin trei ani, de la o relaxare totală, pentru a ne reveni

Pandemia de coronavirus a pus stop turismului în întreaga lume. Deși călătoriile la nivel intern au căpătat un plus valoare, sunt încă sectoare care ard din cauza restricțiilor impuse de autorități, care împiedică turiștii să rezerve. Una dintre aceste ramuri este cea balneoclimaterică, unde turiștii nu pot accesa întregul pachet de servicii. Dacă din partea autorităților, nu apar reacții, reprezentanții sectorului susțin că le vor trebui cel puțin trei ani, de la o relaxare totală, pentru a putea reveni la cifra de afaceri de dinainte de pandemie.

Adaptarea la noile condiții de business nu a reușit în cazul tuturor antreprenorilor, cu atât mai mult cu cât turismul nu poate fi mutat în online cu totul, oricât de mult ne-am dori. Sectorul balneoclimateric rămâne unul care continuă să țină lacătul pe ușă și în această toamnă, care, potrivit unui consultant în turism, nu va aduce „vești prea bune pentru acest tip de afaceri”.

”Momentan, turiștii vor alege stațiunile balneare doar pentru relaxare, pentru cadrul natural, pentru perioada de sărbători. Unele hoteluri au avut un grad de ocupare bun în iulie-august, însă în prezent, viitorul este incert. Sper să fie identificate soluții pentru redeschiderea bazelor de tratament, cu respectarea strictă a regulilor de siguranță și de distanțare. Din păcate, din cauza evoluției pandemiei, nu cred că luna octombrie va aduce vești bune pentru turismul balnear”, a declarat Traian Bădulescu, consultant în turism, pentru wall-street.ro.

În completarea acestuia, reprezentanți ai sectorului balneoclimateric susțin că vor avea nevoie de o perioadă de cel puțin trei ani pentru a-și reveni. În plus, acești trei ani ar trebui să succeadă o relaxare totală a restricțiilor, iar business-urile din domeniu să fi devenit independente de contractele cu Casa Națională de Pensii.

”Vom avea nevoie de cel puțin trei ani de la momentul relaxării totale pentru a reveni la cifra de afaceri pe care această industrie a realizat-o în anul 2019 și asta doar în condițiile în care operatorii din domeniu vor ieși din zona lor de confort a contractelor cu Casa Națională de Pensii privind tratamentele pentru pensionari și vor avea capacitatea de adaptare la noile condiții și așteptări de pe piață: produse care se focusează mai mult pe prevenție, pe nevoile populației active cu o putere de cumpărare mai mare”, a explicat Arpad Godra, director de marketing și vânzări la Ensana Health Spa Hotels din Sovata, pentru wall-street.ro.

Scăderea cererilor pentru astfel de centre de tratament a fost semnificativă, generând pierderi chiar și de 60% pentru business-uri. În plus, în prezent, estimările antreprenorilor din domeniu sunt chiar mai sumbre de atât.

”Vara aceasta am avut o scădere de aproximativ 40% față de previziunile pe care le-am făcut înainte de pandemie. Situația se schimbă însă semnificativ odată cu începerea sezonului rece. În acest moment estimările arată că o să fim cu 60 până la 70% sub previziunile de la începutul de an, ceea ce poate să ne situeze sub break even”, a completat Laura Pătru, manager de marketing al Bacolux Hotels, contactată de wall-street.ro.

Care au fost cele mai mari provocări pentru balneo

Fiecare afacere a întâmpinat un anumit grad de dificultate în gestionarea bunului mers al lucrurilor. Adaptarea nu s-a potrivit pentru toți antreprenorii, iar comunicarea cu autoritățile nu este tocmai punctul cheie al relațiilor din România. Pandemia a adâncit anumite goluri, dar a și creat oportunități. Oare și pentru sectorul balneo?

”Provocări au fost cu siguranță numeroase, poate cea mai mare dintre acestea a fost să continuăm să vindem servicii în locațiile noastre cu profil balneo și spa fără să putem să oferim aceste servicii și facilități în totalitate (cu măsuri de siguranță implementate). În contextul venirii toamnei cu scăderea aferentă temperaturii acest aspect a devenit cu atât mai dificil”, a spus Pătru, de la Bacolux Hotels.

Cât despre atitudinea autorităților față de acest sector al turismului, aceasta a îngreunat crearea unor condiții minime de funcționare.

”Cu siguranță lipsa predictibilității, imposibilitatea de a reacționa imediat și durabil în timp la evoluția condițiilor de operare și funcționare au fost cele mai mari probleme ale guvernării românești. Deciziile s-au luat și se iau sau au fost și sunt comunicate în ultimul moment, comunicarea guvernamentală este, în continuare, neunitară și vedem foarte des contradicții între diferitele autorități”, a spus Godra, de la Ensana Hotels.

Turistul roman: ieftin si bun, chiar si [n pandemie

Reprezentanții sectorului balneo avertizează că multe dintre serviciile oferite de unii antreprenori își vor pierde din calitate, motivul fiind lipsa unor venituri suficiente pentru a susține pretențiile turiștilor.

Turiștii își doresc toate acele servicii cu care au fost obișnuiți înainte de pandemie, lucru pe care nu îl putem garanta în momentul rezervării.

Arpad Godra, Ensana Hotels

Aceștia susțin că măsurile de igienă nu au reprezentat o problemă, deoarece au intensificat ceea ce era până acum implementat, însă lockdown-ul și lipsa unui ajutor concret din partea statului au ruinat multe dintre afacerile din România.

”În această nesiguranță, turiștii vor flexibilitate, adică termene reduse de plată a avansurilor sau termene de anulare gratuită a rezervării foarte apropiate de momentul sejurului, dar și reprogramarea sejurului cu aceleași condiții pentru perioade viitoare”, a adăugat Godra.

În plus, turiștii români sunt interesați, înainte de a face o rezervare, dacă piscinele interioare, saunele și băile termale minerale sunt deschise. Acest aspect influențează în proporție de 90 % decizia de cumpărare.

Cum a educat pandemia sectorul balneo al Romaniei

Prima condiție pentru a crea premisele revigorării industriei este relaxarea totală a restricțiilor care afectează această industrie: diferite proceduri de tratamente medicale, folosirea bazinelor terapeutice, restricțiile privind numărul de utilizatori ai diferitelelor servicii medicale sau de alimentație publică. Toate acestea depind numai de evoluția pandemiei, din care reprezentanții domeniului au deprins câteva învățături.

”Credem că sectorul balneo a fost nevoit, în acest context, să învețe să comunice mai bine, pentru a transmite nevoile sale și importanța sa, pe care poate statul l-a neglijat.

Managerii din balneo au văzut acum mai bine ca niciodată nevoia digitalizării, importanța marketingului și a comunicării și au trebuit să iasă din zona de confort în care se aflau pentru a învăța să se readapteze”, a explicat Laura Pătru.

Unde se afla statul in sectorul balneo

Toate poveștile mediului antreprenorial românesc se încheie cu implicația statului român. Unde este statul pentru sectorul balneoclimateric, dacă reprezentanții acestuia susțin că dezvoltarea industriei a fost fundamentată pe eforturile antreprenorilor?

”Dacă foștii mastodonți ai statului au putut să fie reînviați de mediul privat, măcar celelalte aspecte pot să fie susținute de către stat: infrastructură care să faciliteze accesul în stațiunile balneare, o coerență în planul de dezvoltare a stațiunilor, reabilitarea clădirilor de patrimoniu și a obiectivelor turistice, precum și promovarea la nivel național și internațional a turismului balneo & SPA ar putea să fie un pun punct de pornire”, a adăugat Laura Pătru.

Îmi doresc să nu uităm cu toții că resursele noastre sunt cu adevărat benefice și din acest punct de vedere suntem cu mult înaintea altor țări.

Laura Pătru

În plus, statul ar trebui să fie atent și la pregătirea oamenilor din domeniu. Mulți dintre ei vor pleca în străinătate pentru condiții mai bune de muncă.

”După acest moment va urma o perioadă de revenire lentă, pentru că operatorii din domeniu, cei care vor rezista acestei perioade, se vor confrunta cu o diminuare a resurselor financiare care implicit va avea consecințe asupra diversității produselor și serviciilor balneare și a calității lor (numai dacă ne gândim la pierderile pe care o vor avea în privința resursei umane specializate), la care se va adăuga o reticență din partea pieței, chiar și o diminuare a nivelului încrederii, o dinamică până la urmă normală după o perioadă atât de agitată”, a completat Arpad Godra.

Nu în ultimul rând, părerea consultanților în HoReCa se îndreaptă către o implicare mai activă din partea statului privind măsurile economice de sprijinire a sectorului balneo.

”Nu mă pot pronunța cu privire la condițiile repornirii activității, pentru că nu cunosc specificitatea afacerilor din domeniu, dar sunt de părere că statul ar trebui să susțină prin măsuri dedicate, realiste, scutiri de impozite, granturi etc., toate categoriile de operatori cărora nu li se permite reluarea totală a activității”, a declarat Dragoș Panait, consultant HoReCa, pentru wall-street.ro.

Publicat în https://www.wall-street.ro/articol/Turism/262802/reprezentant-turism-balneoclimateric-vom-avea-nevoie-de-cel-putin-trei-ani-de-la-o-relaxare-totala-pentru-a-ne-reveni.html

Hai sa vorbim
1
Buna,
Cu ce te putem ajuta?